Istoricul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” din Pitești
Şcoala este locul în care, copil fiind, dobândim uzanţe, cunoştinţe, un modus vivendi care îşi va pune mai mult sau mai puţin amprenta pe toatǎ viaţa şi activitatea noastrǎ ulterioarǎ, locul unde învǎţǎm sǎ ÎNVǍŢǍM, sǎ trǎim şi sǎ iubim, sǎ-i iubim pe cei ce ne sunt mentori, pe înaintaşi, cultura şi progresul.
Școala Gimnazială ”Matei Basarab”, cum o cunoașteți, sau Școala Nr. 19, cum o știm noi cei mari, este situată în nord-vestul Municipiului Pitești, pe Terasa Găvana, la marginea de nord-est a pădurii Trivale, în mijlocul cartierului Găvana III, unul din cele mai mari cartiere ale Municipiului Pitești.
Și-a deschis pentru prima dată „porțile” în toamna anului 1991, sub numele de Școala Nr. 19, construcția corpului principal începând în 1990. Pe data de 02 octombrie 1991 a avut loc inaugurarea corpului A cu participarea domnului Ion Dumitrescu, primarului municipiului Piteşti, a domnului Tudor Pendiuc, subprefect al Judeţului Argeş, a domnului Cornel Constantinescu, Inspector Școlar General, a domnului Proca Constantin, director, profesor de educație fizică și sport, a domnului Nosescu Mihail, director adjunct, profesor de geografie, a cadrelor didactice, a părinţilor și a 1120 de elevi ce proveneau din cartier, care până atunci erau cuprinși în colectivele școlilor învecinate. Corpul profesoral a fost desprins din personalul Școlii Nr. 6 (Nicolae Bălcescu).
La debut, unitatea avea 1050 elevi în 20 de clase I-IV şi 21 clase la V-VIII. În anul şcolar 1991/1992 unitatea era înzestrată cu: - un laborator cu dotări corespunzătoare pentru chimie; - un laborator cu dotări minime pentru fizică; - un laborator în curs de amenajare pentru biologie; - 16 săli de clasă dotate cu mobilier; - spaţii prevăzute pentru cabinet medical, o bibliotecă cu 680 de volume obținute din donații ale cadrelor didactice, secretariat, cancelarie, spaţii pentru păstrarea materialului didactic şi grupuri igienico-sanitare funcţionale. În primavara anului 1993, începe construcţia sălii de sport, vestiarelor şi atelierelor şcolare, finalizate şi date în folosinţă la 15 septembrie 1994;
În primăvara anului 1993 începe construcția sălii de sport, a vestiarelor și atelierelor școlare. Lucrările se finalizează în vara anului 1994, la 15 septembrie noile spații fiind date în folosință. Astfel, corpul B al școlii oferă cu o sală de sport de 450 m2, vestiare pentru fete şi băieţi, 2 ateliere pentru educaţia tehnologică - băieţi şi două săli pentru educaţia tehnologică - fete.
Ca urmare a creşterii efectivelor de elevi şi a numărului de clase, atelierele de fete, unul din atelierele destinate băieţilor şi jumătate din celălalt atelier de băieţi au fost transformate în săli de clasă.
În perioada 1992-1995, se face amenajarea terenurilor pentru jocuri sportive, a pistei de atletism şi gropilor de sărituri, a miniparcului din faţa şcolii; Începând din 1992 se amenajează şi se dotează cu mijloace de învăţământ următoarele spaţii: - laboratorul de biologie; - cabinet de informatică; - laboratoarele de fizică şi chimie; - sala de sport; - atelierul mecanic al şcolii; - biblioteca şcolii care dispune în prezent de un depozit de 12294 volume şi o sală de lectură cu 25 locuri şi 1ooo de cititori; - cabinete de istorie, geografie, limba şi literatura română, limbi moderne, religie, matematică, fizică, învăţământ primar. Patrimoniul tehnic al Şcolii Nr. 19 include: din 2001 un cabinet de informatică dotat cu 17 computere, conectat la internet; imprimante – 4; xerox – 2; scanner – 1; fax – 1; proiector digital – 1; 2 televizoare, video, 4 radio – casetofoane, 1 aspectomat, 5 aparate diascol.
În anul şcolar 1998-1999 unitatea avea 46 de clase şi un număr de 1303 elevi.
În anul şcolar 2008 - 2009 şcoala are 39 de clase, din care 22 la ciclul primar şi 17 la ciclul gimnazial, cuprinzând 916 elevi. Este încadrată cu 22 de învăţători şi cu 36 de profesori la clasele V-VIII. Personalul auxiliar cuprinde două secretare, un bibliotecar un informatician şi un laborant iar cel nedidactic un funcţionar administrativ, un mecanic de întreţinere, cinci îngrijitoare şi doi paznici.
Începând cu anul școlar 2011- 2012, în baza articolului 19 din Legea 1/2011, școala noastră, sub numele de „Școala cu Clasele I-VIII Nr. 19” dobândește personalitate juridică prin descentralizare, statul de funcții cuprinzând responsabilitățile de contabil șef, secretar șef, administrator de patrimoniu, informatician, laborant alături de personalul didactic și nedidactic, având 87 de norme. Numele actual de „Școala Gimnazială Matei Basarab” este dobândit în baza deciziei Inspectoratului Școlar Județean Argeș nr. 11687/20 septembrie 2012.
În prezent, Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Pitești funcționează cu 28 de clase la învățământul primar și 20 la gimnaziu, cu 1536 de elevi. Dotarea și spațiile funcționale s-au modernizat, unitatea școlară derulând programul de extindere și reabilitare pe fonduri europene în valoare de 4,3 milioane de euro în perioada 2013-2016.
Succesiunea managerială:
1991-1999 PROCA CONSTANTIN DIRECTOR
1991-1999 NOSESCU MIHAIL DIRECTOR ADJ.
1999-2004 BECHEANU AURELIAN DIRECTOR
1999-2003 HALIBEI OLGA DIRECTOR ADJ.
2003-2005 DASCĂLU VIOLETA DIRECTOR ADJ./DIR.
2005-2006 ALBU MARIANA DIRECTOR ADJ.
2004-2006 GHERGHINA ALEXANDRU DIRECTOR
2006-2013 ODĂ ELENA DIRECTOR
2006-2007 ENIȚĂ MIHAELA DIRECTOR ADJ.
2007-2012 POPA JENI MARIANA DIRECTOR ADJ.
2012-2014 TUFEANU DANIELA ADJ. DIR./DIRECTOR
2013-2016 IORDACHE NARCIS DIRECTOR ADJ.
2014 și în prezent ODĂ ELENA DIRECTOR
2016 și în prezent DOBRE MARIA-CAMELIA DIRECTOR ADJ.
Director, Prof. Dr. Elena Odă