În zilele de 20 – 21 Ianuarie 2016 a avut loc prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului "Let’s Learn Differently", un proiect coordonat de Școala nr. 19 "Matei Basarab", din Pitești, având ca parteneri din România Asociația Imago Mundi, și școli și ONG-uri din Spania, Grecia și Turcia.
10 membri ai celor 5 instituții partenere s-au întâlnit la Școala Matei Basarab.
În cele două zile, membrii echipelor de proiect din cele trei școli și două ong-uri partenere în proiect au stabilit detaliile activităților ce se vor desfășura anul acesta, printre care un curs de formare în metode nonformale pentru profesori care se va desfășura în aprilie 2016 în Spania, organizat de ong-ul partener din Granada, Spania, Asociația Las Ninas del Tul și numeroase activități educative la nivel local în fiecare din țările partenere.
De asemenea în luna Iulie 2016, elevi și profesori din Grecia, Turcia și Romania se vor reuni în mun. Pitești, pentru a desfășura o serie variată de activități nonformale cu scopul de a introduce ulterior în fiecare din școlile partenere, noi metode și abordări în domeniul educației, dat fiind că deseori în sistemul formal de învățământ ceea ce se oferă este diferit de ceea ce elevii au nevoie în societatea de astăzi.