Pe un covor de frunze strălucitoare, ca niște monede aurite, sosește toamna, în caleașca ei de frunze moarte. Ea poartă o rochie din frunze ruginii țesută cu fire de aur, iar pe cap are o cununiță bătută în pietre scumpe, în formă de fructe.

Pădurile sunt costumate într-o platoșă de aramă, crengile fiindu-le încărcate de culoare și lumină. Bruma apleacă florile gingașe spre iarba ofilită, iar frunze roșiatice plutesc ca niște bărcuțe.

Soarele mângâie pământul amorțit din spatele norilor plumburii ce vestesc ploaia.

Vântul se strecoară ca o șoaptă, ca o rugăciune, printre crengile nepunticioase ale copacilor, aducând miresme de toamnă.

Păsările călătoare pleacă vâslind în înălțimi spre țările pline de soare.

Gâze plăpânde, amorțite de frig, caută adăpost, sub stratul gros de frunze uscate.

Copacilor roșiatici li s-au desprins frunzele de crengi, formând un covor foșnitor, iar lacrimile cristaline ale lui septembrie culcă animalele în vizuini.

Vacanța a zburat ca un stol de rândunele.

Clinchetul clopoțelului chemându-ne înapoi la școală.

Mihai Bianca Clasa a 5-a a A